Să ne gândim la începuturi. La primele momente când pruncul simte nevoia să lase urme plastice pe unde trece. La vârsta primelor grifonaje, mult-încercatele și mult-pedepsitele măzgăleli. La primele interacțiuni voluntare ale micuțului cu lumea. Ne frământă o mulțime de întrebări.

De ce începe astfel? De ce nu e benefic să intervenim corectând sau interzicând?

Va căpăta oare sens cândva, în dezvoltarea copilului meu, etapa aceasta? Va deveni oare el vreodată artist? Va aduce o schimbare în jur? Va face el pe undeva, diferența?

Trebuie să știm că atitudinea noastră acum e cea care va decide evoluția sa ca identitate irepetabilă în lume. Ca dascăli sau ca părinți suntem copleșiți, invizibil, de o responsabilitate, paradoxal  puternică și delicată, care ne onorează.

Trebuie să-i fim alături. Să ne informăm perpetuu. Trebuie să știm mereu de ce. Pentru el! Deoarece într-o zi nu vom face față întrebărilor lui. Aceea va fi ziua încununată cu zâmbet și victorie.

De ce? În ochii adultului, copilul pleacă în prima sa călătorie creativă în jurul vârstei de 2-3 ani, de la nonfigurativ (reprezentări cărora adultul nu le poate atribui semnificație, par că nu figurează nimic la prima vedere), pe care, însă, cel mic şi-l asumă, subiectiv, ca pe un tip de „realism” (el e convins de asemănarea cu realitatea). La început, copilul lucrează cu reprezentări mentale, desenează nu ceea ce ”vede” sau ce-i explici, ci ceea ce ”ştie” și aşa ”cum ştie”. De abia după vârsta de 4-5 ani, statistic vorbind, începe să opereze cu imagini create în urma observării.

Pe măsură ce creşte, achiziţionând în planul cunoaşterii, evoluează către o simbolistică proprie, apoi spre reprezentarea cât mai fidelă a realităţii, cu sau fără conotaţii artistice (aceasta depinzând în mod cert de înclinaţiile sale, de educaţia primită în familie sau în instituţia de învăţământ).

Copilul mic creează dezinvolt, fără a conştientiza faptul că lucrările lui ar putea fi „artă”. El pictează, desenează sau modelează pentru bucuria lui şi a celor din jur, creaţiile lui traduc acte de comunicare pe care încă nu le poate redacta în cuvinte şi devin modalitatea lui ludică de a investiga lumea vizibilă, un mod cuceritor de a-şi lua notiţe din realitate.

Scopul creaţiei lui este „frumosul” doar în accepţiunea acestuia ca formă finală apreciată de adultul-ţintă. Din acest motiv, marea majoritate a copiilor artişti sunt frustraţi de la primele încercări de către o atitudine ignorantă a celor din jur care, nefiind specialişti nici în educaţie, nici în psihologie, şi cu atât mai puţin în expresia artelor, ajung să traumatizeze la nivel afectiv sau mental copilul.

Ar trebui să reevaluăm principiile după care îi ghidăm estetic pe copii, să le împărtășim o viziune relaxată, cuceritoare, armonioasă, eliberatoare asemenea unei evadări spirituale, asupra a ceea ce va trebui să realizeze la atelierele de Arte Vizuale. Sistemul rigid în care sunt ancoraţi ar putea să dispară treptat, principiile crispate din educaţia de masă ar putea să fie înlocuite cu o viziune pozitivă, menită să le valorifice entuziasmul, inteligenţa, forţa de expresie. Prin încurajarea formelor de exprimare plastică, inventivitatea lor poate fi stimulată în toate aspectele vieţii.

De ce să investim energie într-un domeniu care pentru noi nu echivalează cu succesul? ar întreba unii. Pentru că da, la noi, câmpul artistic în învățământul de masă este încă, pe nedrept, neglijat, încolțit uneori să se rezume la o singură întâlnire pe săptămână.

Arta e, din păcate, asociată cu o activitate superficială, cu nevoia de destindere sau cu divertismentul. Complet fals. Arta nu este o formulă de relaxare, ci însăși chintesența comunicării. La începuturi se identifica ritualului, comunicării cu divinul, cu asumarea și sobrietatea care derivă de aici.

La origine este vehicolul prin care se transmit mesaje și atunci când reușești să te faci înțeles, te eliberezi și de frustrarea lipsei de împărtășire cu celălalt. Detensionarea este o consecință firească, nu un scop.

Prin activitățile creative școlarul învață, prin arta lui copilul transmite, scrie, își notează și reține fragmente din realitate. Își zugrăvește percepția lui asupra a ceea ce a aflat, putem să-i deslușim sentimentele, atitudinea din eseul plastic pe care ni-l oferă. Are rol proiectiv, se aseamănă unui interviu.

Arta oferă elocvența și eficiența unui concept, soluția unui manifest nonagresiv, prin investirea de gândire în demersul artistic-ludic. Prin modalitatea expresiei artistice putem să modelăm cel mai lesne caracterul copilului, arta fiind mediul ideal prin care reușim să-i transmitem informație și în oricare alt domeniu științific. Prin urmare, ca dascăli, stăm pe o ladă de comori. E indicat s-o deschidem, să le oferim copiilor alternative de comunicare, de investigare, fixare și stocare a conținuturilor învățate.

A-i pune în brațe cărți-descoperire, cărți-bucurie, de care cel mic să se atașeze, poate fi începutul unei lupte de descătușare sufletească pentru generații întregi. A-l lăsa să cânte sau să danseze, să se descopere prin mișcare și prin sunet, a-l lăsa să se definească prin scris sau prin interpretare, a-l lăsa să se exprime plastic este un act eliberator și taumaturgic pentru micul artist. El așa va învăța despre el și lume. Așa va cuceri. Dansând, cântând, scriind, pictând.

Psihologii recunosc ocupaţiile perceptive ale minţii şi inventivitatea cu care copilul transformă ceea ce percepe vizual într-un desen sau într-o formă tridimensională și remarcă abilitatea lui de a fundamenta procesul educativ pe percepţie şi creaţie.

S-a observat faptul că imaginile desenate de copiii de vârstă preșcolară sau școlară mică arată foarte asemănător în culturi şi medii distincte şi este relevant de urmărit evoluţia producţiilor lor în plan formal de la nonfigurativ la figurativ.

Interpretarea dusă la extrem a obiectului metamorfozat, din ce în ce mai decorat, amplificat, sofisticat, apare la unii copii ca o stare de transă. Ei se lasă cuceriţi de forma pură, pe care o extind sau o colorează intens, dându-i pe parcurs alte conotaţii decât datele de la care au pornit iniţial. Acesta poate fi şi un prim pas în abstract. Pentru că şi copilul operează în demersul său cu abstracţiunea sau cu convenția. În joaca lor, fără ca nimeni să le sugereze, se prefac, ei se joacă de-a. Folosesc gesturi și mișcări complexe cu unelte imaginare, mimează acțiuni cu personaje care lipsesc, trăiesc emoții puternice legate de timpuri și locuri în care doar s-au transpus mental. Și învață prin joc.

Doar trebuie să le oferim prilej. Și spațiu. Și instrumente.

Trăim o experiență extraordinară alături de ei pentru că avem șansa să-i întâlnim aproape în fiecare zi. Pentru că aici se întâmplă ceva special. Aici, în sălile și atelierele noastre, se face intensiv ARTĂ. În activități extracurriculare extrem de diverse. Se face muzică, teatru, literatură, dans, pictură, gravură, sculptură, ceramică, arte textile, design, scenografie, teatru și film.

Tablourile copiilor au înmugurit odăi spațioase în oraș, simeze de galerii de art. Au adus zâmbete, au despletit frunți, au înșirat speranță.

Creativitatea împrăștie bucurie și revarsă pace.

Lăsându-i să experimenteze arta – creștem copii fericiți. Pornind de aici, vor deveni creativi abordând oricare altă materie. Vor investi pasiune în orice vor face și vor fi întăriți de încrederea care crește în ei de mici atunci când le permitem să-și fructifice autonomia și ideile. Simțim pace în gândul că așa formăm oameni liberi. Și că aceștia vor izbândi.

 

Maria Cosmina Dragomir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *